
Cu siguranță, mulți dintre dumneavoastră vă gândiți la cât este de important este să le oferiți copiilor cât mai multă mâncare gătită acasă unde să predomine alimentele bio.
Cu drag, vă recomand această rețetă de nutella făcută în casă.
Ingrediente:
- 500 gr alune de pădure crude
- 250 gr zahăr
- 80 ml apă
- 5 gr sare
- 500 gr ciocolată neagră/albă (în funcție de preferințe)
- 130 gr ulei de cocos
- 30 gr cacao
- 10 ml esență de vanilie
Mod de preparare:
- Puneți alunele de pădure pe o tavă cu hârtie de copt și le coaceți 10-15 minute la 150°C.
- Într-o cratiță puneți apa cu zahărul și îl lăsați să se caramelizeze. Trebuie să prindă o culoare brună cu un miros plăcut de caramel.
- Caramelul îl turnați peste alunele coapte și lăsați să se răcească.

- Când s-au răcit, le puneți într-un blender. Le procesați 7-10 minute până când obțineți o cremă densă.

- Adăugați cacao, sarea, uleiul de cocos, esența de vanilie.
- Ciocolata o topiți bain-marie, iar apoi o adăugați peste restul compoziției.
- O procesați încă circa 1-2 minute, apoi se poate pune în borcane și se pune la frigider.
- Pentru servire, se lasă 5-10 minute la temperatura camerei.

